Cristina
La întâlnirile cu oamenii deputatului Medrega, rămase surprins de cât de docili erau activiştii aceştia în devenire. Nimic nu li se părea prea greu, erau capabili să memoreze texte lungi, să-şi adapteze intonaţia, să suporte orice corecţie şi orice observaţie. Primeau totul cu zâmbetul pe buze şi nu lăsau, niciodată, să se vadă că ar fi fost obosiţi sau supăraţi. La una din aceste întâlniri, o cunoscuse pe Cristina, interpretă de muzică uşoară de notorietate naţională, frumoasă şi mereu surâzătoare (mai târziu aflase că surâsul acela era doar profesional), destul de apropiată de vârsta sa şi care mai avusese, ştia asta, relaţii amoroase cu oameni din presă. Legătura dintre ei se înfiripă fără niciun fel de efort şi asta-l derută, oarecum, pe Gensina. Recunoştea că era mai mult decât impresionat şi de vocea şi de înfăţişarea ei, dar, în acelaşi timp, îl deruta suficienţa ei şi marea diferenţă dintre felul în care se comporta atunci când ieşea în public şi felul în care se comporta în intimitate. Profesorul, dar şi deputatul Medrega îl avertizară să nu se implice sentimental într-o astfel de relaţie, deoarece Cristina era cunoscută pentru spiritul ei mercantil, dar şi pentru numeroasele ei legături amoroase. Din ce-i spuneau, pentru ea nu conta dacă partenerul era tânăr sau bătrân, important era să aibă bani ca să-i finanţeze editarea albumelor muzicale pe care le scotea aproape pe bandă rulantă. Nici starea civilă a partenerilor nu conta pentru Cristina, fiind cunoscute aventurile ei cu bărbaţi căsătoriţi. Toată grija asta, a celor din jur, pentru el, îl amuza, oarecum, pe Alexandru Gensina, dar în curând, se convinse că toţi cei care se oferiseră să-i dea informaţii noi despre ea, avuseseră dreptate. După doar câteva săptămâni, tot ce-l mai interesa în relaţia asta era doar latura sexuală. Cristina trăia cu pasiune momentul erotic, aducându-i, oarecum, aminte de Luminiţa. Aflase, chiar, că în paralel cu relaţia pe care-o avea cu el, Cristina îşi oferea farmecele şi unui ingineraş care conducea o coloană auto de la o firmă de transport din oraş. Situaţia începuse să-l amuze şi se întreba la câte compromisuri se putea preta femeia asta, pe care, dacă n-ai fi cunsocut-o, ai fi fost în stare să-i ceri să pozeze pentru afişele unei firme de păpuşi. O lene ciudată, pe care nici măcar nu încerca să şi-o explice, îl împiedica să pună capăt relaţiei.
Într-una din zile fu invitat la un spectacol, cu intrare liberă, spectacol cu tentă electorală evidentă. Din cauza vremii instabile, se renunţase la ţinerea acestuia în aer liber, lumea umplând până la refuz, sala de spectacole de la Casa Tineretului. Pe la jumătatea programului, pe scenă urcă Cristina şi timp de câteva minute, primii, zâmbitoare, buchete de flori de la admiratori. Cu stilu-i binecunoscut, electriză publicul încă de la primele acorduri şi se părea că spectacolul are să fie un mare succes. La toate versurile de iubire, din textul cântecelor sale, îl căuta, nu doar cu privirea, ci şi cu gesturi largi, explicite, pe Gensina, aşezat în primul rând, alături de soţia deputatului Medrega, aflat în ziua aceea la Bucureşti. Numai că, pe la jumătatea celei de-a patra piese, interpretate la cererea publicului, discul se blocă şi artista rămase clămpănind în gol, în mijlocul scenei, ca o jucărie mecanică căreia i se terminaseră bateriile. Atunci răsună în sală râsul gros, puternic şi lipsit de inhibiţii al lui Gensina şi publicul se molipsi instantaneu... Cristina părăsi scena în fugă, refugiindu-se în culise şi lăsând să-i scape din braţe florile oferite cu atâta dragoste. Cortina căzu prea târziu, prelungind momentele de stânjeneală şi hohotele de râs ale publicului. Scuzele organizatorilor fură întrerupte de huiduieli şi totul se transformă într-un răsunător fiasco.
- De ce, de ce a trebuit tu să râzi? Lumea s-a molipsit de la tine... m-ai făcut de râs!!! rostea ea printre sughiţuri de plâns, lovindu-l cu pumnii mici în piept...
- Cum te-am făcut eu de râs? Am blocat eu CD-ul? Nici măcar nu ştiam că faci play-back...
- Nu, nu l-ai blocat tu, dar te-ai bucurat că s-a întâmplat aşa! Şi ai râs, ai râs!!!
- Am reacţionat spontan, firesc, la o situaţie cu totul şi cu totul neobişnuită, pe care, recunosc, n-am mai întâlnit-o... N-am râs numai eu...
- Da, dar tu ai început, iar ceilalţi s-au luat după tine. Ai un râs molipsitor, oamenii râd doar când te aud, iar de situaţia asta, ce să mai zic?
Vorbele îi veneau cu patimă pe buze, ca o avalanşă, ar fi vrut ca el să-şi ceară iertare, s-o mângâie, s-o încurajeze, iar ea l-ar fi iertat, şi-ar fi aşezat obrazul înlăcrimat pe pieptul lui lat, acolo unde se simţea atât de bine... În loc de asta, el stătea acolo, în faţa ei, nemişcat, aproape iritat, rece, nefăcând niciun gest, să se apere, măcar în glumă, de pumnii ei care loveau acum unde se nimerea...
- Nu-mi poţi cere să mă transform în paratrăznetul tău, să te protejez în orice situaţie... Nici nu vreau, nici nu pot să fac aşa ceva! Eşti o artistă care s-a ridicat fără sprijinul meu şi nu cred că ai nevoie de umbrela mea ca să rămâi acolo...
- Ca să fie umilinţa întreagă, acolo, în culise, Vasilică, solistul ăla cu voce de bărbat scopit, mi-a zis: „Spune-i prietenului, tău, Ziaristul, să scrie un material despre vocea ta de aur!”... Ce să-i mai fi zis eu neterminatului?
- Că am să scriu un material despre discul tău de platină blocat! rânji Gensina...
- Uite, râzi, râzi şi acum! Eu nu am fost decât o glumă pentru tine, o insignă pe care ţi-ai pus-o în piept din trufie, ca să arăţi oamenilor ce uşor culegi tu trofee, dar gata, m-am săturat, poţi să pleci, să râzi de altele! hohoti Cristina, regretând imediat ceea ce spusese, sperând ca el să-i ceară iertare şi să se-mpace cu promisiuni solemne şi mângâieri tandre, de care numai pe el îl întâlnise capabil să le facă...
- Bine, Cristina, am să plec! Numai să nu mai plângi, adună-te, lacrimile îţi strică ochii şi chipul ăsta frumos, de păpuşă, unele dintre puţinele bunuri care ţi-au mai rămas nealterate...
- Ieşi, dracului, afară, să nu te mai văd!
- Plec, rămâi cu şoferii tăi, ăştia nu râd când alţii fac pană...
În urma sa se auzi zgomotul cioburilor vreunei vaze sau scrumiere care se spărsese izbită de uşa închisă...
