Cora
Cora se alinta lângă el, mângâindu-l uşor cu degetul pe abdomenul dezvelit. Stăteau întinşi în patul din dormitorul apartamentului ei. El citea şi, din când în când, privea la fulgii mari care cădeau dincolo de geamurile acoperite de perdele transparente. Se cunoşteau de când erau copii, fuseseră colegi în şcoala generală, dar abia acum o descoperise ca pe o femeie frumoasă, afurisit de ambiţioasă şi încăpăţânată. De fapt ea îl descoperise pe el, nu se mai văzuseră de când erau copii şi dacă s-ar fi întâlnit, întâmplător, pe stradă, nu s-ar fi recunoscut... Ea nu mai era fetiţa îmbrăcată modest, cu codiţe lăsate pe spate, silitoare şi tăcută, ci o doamnă cu forme bine conturate, cu un zâmbet bun în colţul gurii şi-n lumina ochilor căprui. Terminase o facultate tehnică şi acum lucra la Spitalul judeţean. La redacţie venise ca să reclame o mârlănie făcută de funcţionarii unei instituţii publice. Se înrăise după ce dăduse divorţ de fostul soţ, renunţând la o căsnicie pe care o credea trainică. Apoi, la îndemnul părinţilor, încercase o relaţie cu un băiat de la ea din sat, dar acesta era preocupat doar să bea şi să găsească mâncare caldă acasă. Sătulă, îl evacuase fără regrete şi când îl reîntâlnise pe Alexandru Gensina nici nu mai avea curajul să creadă că se va mai îndrăgosti vreodată... Cu toate astea, sentimentele o copleşiseră cum nu credea să mai fie în stare. Îl iubea aproape cu disperare şi chiar dacă nu se ştiuse niciodată ca fiind pasională, o excita până şi gândul că îl va găsi acasă şi va face dragoste cu ea...
El încerca să citească, dar nu pricepea nimic din paginile pe care le parcurgea şi mai arunca, din când în când, ochii către ninsoarea de afară, încercând să numere fulgii deşi. Nu ştia cum să facă să-i spună că se plictisese, că relaţia lor nu va mai dura mult, că ajunsese la capăt. Era simplu să plece fără să zică un cuvânt, nici măcar bagaje nu avea de făcut. În afară de un aparat de ras şi de câteva flacoane cu pastă de ras, apă de colonie sau loţiune după ras nu avea absolut nimic în apartamentul Corei, pentru simplul fapt că nu se mutase la ea. Se simţise, însă, foarte bine cu ea şi nu voia să fugă pur şi simplu, numai că dragostea ei îl copleşea peste măsură, îl obosea...
Ar fi vrut să-i explice toate astea, dar ştia că nu l-ar fi înţeles şi dorea, din suflet, să evite scenele sentimentale cărora ştia că nu poate să le facă faţă. Ea continua să se joace cu degetul prin părul de pe abdomenul lui, apoi degetului îi luă locul limba caldă şi umedă. Cu un zâmbet uşor, el se întoarse către ea şi făcu dragoste cu trupul ei, conştiincios şi profesional, storcând-o de ultima fărâmă de energie şi epuizându-se şi pe el, aşa cum nu mai făcuse niciodată până atunci. Complet fără vlagă, stăteau amândoi prăbuşiţi între perne, goi şi uşor transpiraţi, spărgând cu privirile întunericul gros care se lăsa peste ei. După minute lungi de tăcere, Cora reuşi să vorbească:
- Ai să pleci, nu-i aşa? Ăsta a fost numărul de adio...
- Îhhhîîî!
Plânsul ei uşor, doar tremurat, fără hohote şi suspine, îl hotărî să se rupă de cearşafurile umezite de frământarea lor lubrică. Merse la baie, se spălă, îşi puse hainele pe el, deloc grăbit, lăsă cheia de yale pe măsuţa de telefon din hol şi ieşi pentru ultima oară pe uşa din stejar lăcuit. Afară, noaptea îl primi cu braţe reci ca sufletul lui din ultimii ani...
