Portugalia
Era nerăbdător şi starea asta, pe lângă că îl nedumerea, îl şi bucura. Nu mai trăise de mult sentimentul, era bucuros că nu avea sufletul atât de otrăvit pe cât şi-l credea. Telefonul îl luase prin surprindere, nu se aştepta ca ea să dea de el, aici, în hotelul bucureştean. A doua zi urma să plece în Portugalia şi-în secret-nu ar fi vrut să plece fără să îi vorbească. Nu fugise niciodată de confruntarea cu cineva...
- Bună, Alexandre! Ai fi fost în stare să pleci fără să mă vezi?
- Aş fi fost, am bilete la avion şi nu credeam că este atât de important pentru tine să ne vedem... Nu sunt decât un aventurier, Luminiţa, aşa cum probabil că mi te-au zugrăvit cu toţii! Chiar şi unchiul tău care a fost dezamăgit că nu am rămas la echipa din oraşul vostru...
- Ce contează ce spun ceilalţi? Important este doar ce simţim noi, ce ştim noi că vrem...
- Sunt vorbe frumoase, Luminiţa, vorbe pe care le-aş fi înţeles la vârsta ta, dacă n-aş fi fost otrăvit mult mai devreme. Viaţa, din păcate, este mult mai dură, mai complicată, mai nemiloasă. Ce viitor ai fi avut tu lângă mine? Să zicem că am fi tras de relaţia asta, până te-aş fi pervertit şi pe tine, până când nu m-ai fi considerat decât o treaptă către o vedetă cu mai mulţi bani, mai tânăr şi cu un viitor promiţător. Apoi ar fi urmat altul şi altul... Relaţiile cu oameni ca mine sunt bolnave, tu n-ai nevoie de aşa ceva...
- Nu mă ridica în rândul sfintelor din calendare!
- Nu acolo te ridic, te las doar în rândul oamenilor curaţi, puri, cu suflete frumoase, care nu au voie să fie otrăviţi de apropierea unuia ca mine. Tocmai pentru că ţin la tine, vreau să rămâi aşa cum eşti: frumoasă şi inocentă...
- Dar ce vreau eu, nu contează?
- Ceea ce vrei tu astăzi, nu-i decât o iluzie. Sunt sigur că eşti convinsă că mă poţi schimba, că dincolo de atracţia ta pentru mine, te încearcă ambiţia de a mă remodela. Acesta, Luminiţa, este un lucru imposibil! Un suflet căzut, ca al meu, nu se mai poate ridica niciodată...
- Îţi plângi degeaba de milă, probabil că îţi place postura asta; de asta ţi-ai şi fabricat discursul acesta. Nu eşti, deloc, mai rău decât alţii, ba dimpotrivă. Eşti un om obişnuit, care a avut o perioadă de cădere, perioadă pe care ai biruit-o, se pare, deci n-ai avea nevoie de ajutorul meu ca să te remodelezi... Numai că tu fugi de viaţa normală, de relaţiile normale...
Îl sărută uşor pe amândoi obrajii, iar el nu numai că nu avu puterea să o oprească, dar nici nu putu să articuleze vreun cuvânt, simţind cum un nod amar îl strânge de gât, îl sufocă...
