Luminiţa
Platanul îi apăra de soarele ucigător, şi gheaţa din paharele cu oranjadă se topea încet, aburind sticla subţire din care erau făcute.
- Nu, n-a fost o minune, te ameţiseşi şi ai chemat o florăreasă. Ai cumpărat toate florile pe care le avea şi mi le-ai trimis mie la masă. Eu ieşisem cu colegii la restaurant, era ziua unui doctor, nu puteam să refuz. Gestul tău m-a impresionat, deşi era cam teatral. Am dansat de vreo două ori cu tine şi toată lumea era cu ochii pe noi. Te-am condus la taxi şi te-am dus sus, la tine. Nu voiam să te vadă lumea clătinându-te. Restul a venit din insistenţele tale şi din curiozitatea mea.
- Ce faci tu la spital?
- Sunt asistentă, din alea cu trei eşecuri la examenul de admitere la medicină. Anul ăsta dau din nou, cred că sunt suficient de pregătită. Dar să vorbim despre tine, eu sunt o fată obişnuită...
- Şi eu sunt un bărbat obişnuit; peste trei luni împlinesc treizeci de ani şi n-am realizat aproape nimic. Cariera este la sfârşit, mi-am cam bătut joc de ea în ultimii ani, familie nu am, n-am fost însurat decât vreo trei luni, iar părinţii mi-au murit când aveam 17 ani, în accident de maşină... Cam ăsta-i C.V.-ul...
- De ce te minimalizezi aşa? Eu nu mă pricep la fotbal, dar am auzit că eşti unul dintre cei mai buni din ţară. Am auzit că tu ai fost numărul 1 şi în meciul de la Constanţa şi, în momentul ăsta eşti eroul oraşului! Urlă ziarele despre tine...
- Tu citeşti ziarele de sport?
- Nu, dar am vreo doi pacienţi care mă roagă să le cumpăr dimineaţa, plus că tot personalul medical vorbeşte de tine, mai ales că ne-au văzut dansând. Un unchi al meu m-a rugat să-ţi zic să nu te transferi la altă echipă...
- Astea sunt iubiri de-un sezon! Ferească Dumnezeu să dau chiflă în vreun meci, să-i auzi pe aceiaşi oameni um mă înjură. Mi-am ratat cariera, Luminiţo, altfel nu ajungeam în târguşorul ăsta...
- Şi nu mă cunoşteai pe mine...
- Corect, nu vreau să te impresionez, dar ăsta chiar este un mare câştig pentru mine.
- Eu?
- Nu, nu tu ca entitate, sentimentele pe care le încerc lângă tine, ba chiar şi când nu sunt lângă tine...
- Vorbeşti ciudat pentru un fotbalist.
- Toată lumea ne crede retardaţi, buni doar să dăm cu piciorul în minge. Eu am făcut vreo doi ani la Drept, pe urmă m-am lăsat, am plecat în Spania, credeam că ăsta este drumul meu. Din păcate, am luat-o pe alături...
- Ce-o să faci după ce abandonezi cariera de sportiv?
- O să-mi iau licenţa de antrenor şi mă voi pierde, probabil, în vreun orăşel obscur, învăţând copiii şomerilor să lovească corect mingea.
- De ce te-ai resemnat, de ce ai renunţat?
- Nu ştiu! Poate de vină a fost gloria care a venit mult prea devreme, fără efort. Poate de vină au fot şi banii, prea mulţi şi prea uşor câştigaţi, dar şi otrava celor trei luni de căsnicie...
- Nu vreau să vorbeşti despre asta, ştiu totul, colegii mei vorbesc despre asta, în amănunt, aşa cum au citit în ziare, probabil ca să mă pună la curent...
- Nici eu nu vreau să vorbesc, oricum lucrurile au fost mult mai simple şi mult mai dureroase decât s-a scris în ziare...
