Ucă
Vestiarul jilav fremăta ca după o mare victorie... Lovit, din greşeală, cu un prosop ud peste cap, Ucă mormăi:
- Ho, mă, că n-am câştigat Cupa Campionilor! Mai avem de tras...
- Lasă-i, Ucă, dacă oamenii sunt veseli, poţi să speri, dacă nu... se termină totul... murmură Vadiru.
- Cum ai ştiut, dom’le, unde trage ăla? I se adresă portarul.
- N-am ştiut, dar ştiu că toţi portarii preferă să plonjeze în stânga, este mai uşor, iar Fabian, ca orice fotbalist inteligent, ştie şi el asta... Dacă era teren uscat, n-aveai nicio şansă, te făcea, executa tehnic, aşa trebuia să-şi aleagă un colţ şi să dea tare...
- Tu de ce ai executat tehnic, la tine nu era terenul ud?
- Din unghiul ăla, cum aş fi putut să trag? Mi-a ieşit, asta-i tot... Meritul cel mai mare este al lui Paliu, că dacă rata el, la 1-0, meciul putea să se întoarcă...
Portarul n-avea astâmpăr. Îi trase un ghiont lui Alexandrescu:
- Băi, puţă, tu unde-ai învăţat să trimiţi ghiulele de-astea? Eşti mare, fratele meu! Mai dai două-trei goluri din astea şi ajungi vedetă, ca Sandu...
- Ţi-am mai zis, Ţărane, să nu-mi mai spui Sandu! Alexandru este numele meu, iar dacă preşedintele şi antrenorul îmi mai zic aşa, cu tine este altă situaţie... lasă puştiul, mai bine să nu ia exemple de la mine, să caute la alţii...
- Da de ce, om’le, nu-ţi place să-ţi zic Sandu?
- Pentru că nu-mi plac numele de tractorişti, da’ lasă, că-ţi explic altădată, acum hai la masă, că se răcesc ciorbele!
