În vestiar
În vestiar atmosfera era mai mult decât apăsătoare. După ce pierduseră meciul de campionat, din deplasare, situaţia în clasament devenise critică. Şase puncte îi despărţeau de poziţia salvatoare, iar sâmbăta viitoare venea acasă liderul! Echipa nu era decât la al doilea sezon în prima divizie şi speranţele localnicilor erau mari, deşi, cu câţiva ani în urmă nici nu ar fi îndrăznit să viseze că vor evolua vreodată pe prima scenă fotbalistică. Atunci chiar şi menţinerea în divizia B reprezenta o performanţă notabilă. Cu ani în urmă, când un secretar de partid construise stadionul „Municipal” cu aproape 30.000 de locuri (era al şaptelea din ţară, ca mărime!), folosindu-se de materialele care rămâneau de la construcţia uriaşei hidrocentrale şi cu mână de lucru provenită din penitenciarul oraşului şi din numeroasele cazărmi care încorporau soldaţi doar pentru muncă, oamenii crezuseră că omul era doar un ciudat cu apucături megalomanice. De altfel, mulţi ani, pe stadion se desfăşuraseră repetiţiile pentru paradele de 23 august sau aterizaseră doar elicopterele lui Ceauşescu. Acestuia îi plăcea să se întâlnească cu oamenii pe stadioane şi tot acolo se desfăşurau şi spectacolele omagiale sau cele ale vestitului cenaclu. Toate acestea erau amintiri, iar acum stadionul se umplea rareori, la meciurile de fotbal, mai ales când echipa locală era vizitată de echipele bucureştene de top… Şi acum tocmai un astfel de meci urma. În consecinţă, Costică Popa, antrenorul, aranjase un meci de pregătire cu echipa de la fabrica de materiale de construcţii, un „sparring” uşor, adversarii evoluau în „judeţ”…
- Nu vreau de la voi decât concentrare şi dăruire! Trataţi-i pe desculţii ăştia ca pe vedetele de la Bucureşti şi încercaţi să intraţi în combinaţii ori de câte ori aveţi mingea… Rezolvări personale nu vreau decât în careul de 16 metri sau în eventualele situaţii de contraatac, evident, dacă nu sunteţi sprijiniţi. Dacă astăzi marcaţi 7-8 goluri, sigur duminică veţi marca două; şi asta sper să fie de ajuns! Banderola de căpitan o ia Ucă!
- Păi bine, maestre, căpitan era Vadiru! Asta s-a stabilit la vot…, nu-i corect! protestă moale Paliu…
- Lucrul acesta era valabil când nu eram în situaţie de retrogradare! De altfel, Sandu rămâne pe bancă! Şi tu la fel, Paliule…
Nimeni nu mai zise nimic; se îndreptară spre uşa vestiarului care da în holul rece, ce ducea la tunel. Mozaicul era acoperit cu un covor de cauciuc, ca să nu alunece crampoanele. În tribunele uriaşe se găseau vreo trei-patru sute de spectatori…
